Dosarul Cocaina din Marea Neagră: Un paznic a descuiat vehiculul cu droguri cu o cheie uitată pe roată

Dosarul Cocaina din Marea Neagră: Un paznic a descuiat vehiculul cu droguri cu o cheie uitată pe roată
Publicat: 09/07/2019, 17:38

Rechizitoriul întocmit de procurorii DIICOT arată că doi cetățeni sârbi au fost arestați preventiv pentru trafic de droguri de mare risc și constituirea unui grup infracțional organizat.

Aceștia „au încărcat aproximativ 30 de saci de rafie de culoare albă cu pachete de cocaină din autoutilitara Opel în autotrenul inculpatului (…), însă după ce au terminat de transferat întreaga cantitate, între cei doi s-a iscat o neînțelegere (cel mai probabil realizând că în autoutilitară era doar jumătate din cantitatea preconizată, s-au temut că li se va imputa lipsa celeilalte jumătăți, inculpații neștiind la acel moment că o parte din droguri fusese pierdută pe plaja satului Sf. Gheorghe) și au transferat din nou toți sacii cu cocaină din remorca autotrenului în autoutilitară”, se arată în rechizitoriu.

Potrivit documentului, activitatea celor doi a fost surprinsă de un martor, paznic de serviciu în cadrul unei firme din Sarichioi, care i-a auzit pe cei doi certându-se, în seara zilei de 21 martie.

Alți doi martori au profitat de faptul că unul dintre cetățenii sârbii a uitat cheia autoutilitarei Opel pe roată și a deschis mașina, constatând că în interior se aflau aproximativ 30 de saci de rafie, de culoare albă, plini cu pachete, niște cutii de carton și mai multe veste de salvare.

Martorii au dezlegat unul dintre saci și au luat din el un pachet, pe care scria Cartier, după care au lăsat cheia pe roată. Martorii au tăiat pachetul într-un colț, au constatat că acesta conține un praf cu miros și gust înțepător și au anunțat organele de poliție care au preluat pachetul.

Rechizitoriul mai arată că cei doi sârbi au încercat să facă o manevră pentru a îngreuna depistarea drogurilor.

Totodată, procurorii DIICOT mai spun că semiremorca vehiculului cu care s-au transportat drogurile a fost modificată special pentru transportul clandestin de droguri, iar cei doi cetățeni sârbi au încărcat cocaina într-un autotren și au schimbat pachetele dintr-un tir în altul pentru a nu fi depistate.

Pe 23 martie, unul dintre sârbi a fost găsit în Bușteni, Prahova, la volanul unui autotractor, însă în urma percheziției nu au fost găsite stupefiante.

,,Cu ocazia punerii în aplicare a măsurii sechestrului asigurator la data de 21.05.2019 organele de poliție judiciară au identificat deasupra semiremorcii, în plafon, un compartiment secret format din șapte canale metalice. (…) Existența acestui compartiment secret indică faptul că semiremorca a fost special modificată pentru transportul clandestine de droguri”, mai informează procurorii în document.

Pe 24 martie, a fost localizat și cel de-al doilea cetățean sârb, în timp ce încerca să treacă frontiera la Porțile de Fier, în Mehedinți, într-un autoturism, cu 3 cetățeni sârbi.

Din rechizitoriu mai reiese că apărarea unuia dintre cei doi cetățeni a invocat faptul că vehiculul condus prin țară de unul dintre cei doi sârbi se află în Buzău, atașând capture de pe Google Maps, însă, pe 20 martie, procurorii arată că aceștia au transferat în autoutilitară aproximativ 30 de saci cu pachete de cocaină și vestele de salvare ude cu care coletele fuseseră asigurate pentru a pluti în Marea Neagră.

Ancheta polițiștilor și a procurorilor din luna martie au dus la descoperirea a aproape o tonă de cocaină, în interiorul unei bărci de pe malul Mării Negre, în Sfântu Gheorghe. Totodată, zeci de pachete cu cocaină au fost aduse de valuri la mal, pe plajele litoralului românesc, din Năvodari până la Mangalia, fiind vorba despre o cantitate ce depășește o sută de kilograme.

LA momentul descoperirii, Felix Bănilă, șeful DIICOT, a anunțat că întreaga captură de aproape o tonă de cocaină urma să fie triplată, întrucât are puritate de 90% ce permite combinarea cu diferite substanțe, iar valoarea totală, pe piața drogurilor, putea ajunge la peste 300 milioane euro.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Acești doi vasluieni s-au îmbogățit! Câte sticle au dus într-un centru de reciclare din LIDL
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5...
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce...
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
„Am găsit-o la 100 de metri de mașină”. Șoferul începător care a provocat teribilul accident...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Obligațiile băncilor înainte de a demara procedura de executare silită
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Melinda Gates a părăsit fundația înființată alături de fostul soț Bill Gates
×